0
Redirecționează 3.5%
Bloc Zero, asociație aflată la intersecția dintre cultură, educație și organizare comunitară, pornește de la realitățile cotidiene, pe care le interpretează prin filtre și experiențe diferite, dar compatibile: film și arte vizuale, antropologie și discuții libere, reprezentare și analiză critică. Prin activitățile noastre, ne propunem să asigurăm alternative educaționale, culturale, și sociale, implicând activ comunitățile în acest proces.

Accesul gratuit al publicului tânăr la programe destinate dezvoltării artistice și a simțului critic este foarte limitat. Prin proiectele pe care le desfășurăm încercăm să diminuăm aceste lipsuri.

Depunem eforturi susținute pentru a dezvolta proiecte la intersecția dintre educație și cultură, care să fie atractive și relevante pentru un public cât mai larg, precum și pentru a susține creația artistică în România.

Principalele nevoi la care programul nostru educațional răspunde sunt de exprimare liberă, implicare civică și participare directă a elevilor la dezvoltarea procesului de învățare.

Prin expunerea elevilor la metodologia interdisciplinară de lucru, la discuțiile și activitățile care o însoțesc, elevii deprind noi abilități, care îi vor ajuta în propria dezvoltare și în participarea activă la nivelul comunității, al țării și dar și la cel european.

Direcții de
acțiune:

Educație

Prin programele noastre propunem înspre dezbatere subiecte importante din sfera drepturilor omului, studiilor culturale și a istoriei recente, pe care le aducem în sălile de clasă din țară, cu ajutorul profesorilor interesați de educația nonformală.

Cultură

Ne dorim dezvoltarea unui nou context pentru consumul recurent de produse culturale – unul care poate duce în timp la animarea vieții culturale a școlilor și localităților implicate în proiectele noastre. Formăm adolescenți interesați de artă și cultură, în așa fel încât ei să poată deveni niște vectori de schimbare în cadrul comunității, care să anime peisajul cultural local prin evenimentele pe care le vor organiza cu sprijinul echipei de proiect și a partenerilor locali.

Film documentar

Filmul documentar, grație potențialului său informativ, reprezintă un instrument pedagogic extrem de util, în prezent insuficient exploatat în contextul educației formale din România. Într-o lume în care expunerea la produse audio-vizuale de la vârste fragede este omniprezentă, filmul documentar poate reprezenta o sursă de informare și un instrument de învățare complex, capabil să suscite și să mențină vie atenția elevilor în legătură cu un subiect dat și să creeze empatie, dar și un obiect de studiu în sine, din perspectiva necesității educației audio-vizuale în ziua de azi.

Arte vizuale

Îi încurajăm pe adolescenții alături de care lucrăm să folosească documentarea vizuală, în multitudinea sa de forme, ca pe un instrument de analiză a realităților contemporane. Creăm contexte de lucru în care arta și cercetarea sunt folosite pentru a pune în mod creativ în valoare poveștile oamenilor de rând, în care familiarizăm tinerii cu cercetarea etică, bazată pe principii antropologice.

Ecologie

Promovăm inițiative noi, care contribuie la reducerea consumului de plastic și la un management sustenabil al deșeurilor. Desfășurăm acțiuni educativ-informative în licee, venind în întâmpinarea adolescenților atât cu acțiuni de conștientizare a problemelor contemporane, dar și cu propuneri de acțiuni punctuale, directe și aplicabile la nivel individual sau colectiv, pe care ei le testează împreună cu noi și pe care le pot prelua și desfășura ulterior în comunitățile lor.

Organizare comunitară

Ne dorim să facilităm conștientizarea tinerilor față de problemele contemporane ale României și față de felul în care ar putea arăta implicarea lor directă în schimbările la nivelul comunității din care provin dar și al societății în general. Prin evenimentele pe care le organizăm aducem împreună tineri și membri ai comunităților locale, cu scopul de a discuta probleme și subiecte de interes pentru ambele grupuri și de a dezvolta noi legături intracomunitare.

Echipa Bloc Zero

Echipa asociației are în spate o largă experiență în ceea ce privește educația nonformala și educația prin cultura, organizarea evenimentelor culturale în localități defavorizate cultural și management cultural la nivel național.

PETRA DOBRUSKA

Președinte

A studiat antropologie și romani studies, iar de peste zece ani lucrează în domeniul managementului cultural. A fondat programul One World Romania la Școală, un pioner în domeniul educației prin film din România, pe care l-a și condus timp de șase ani. Președinte al Asociației Bloc Zero, în cadrul căreia coordonează totodată dezvoltarea metodologiei de lucru pentru proiectele cu dimensiune educațională în calitate de expert în educație.

petra@bloczero.ro

OANA GHERA

Vice-președinte

A studiat critică de film și scenaristică, iar în ultimii șase ani s-a ocupat predominant cu educația cinematografică, curatoriatul de film și managementul cultural. În cadrul Asociației Bloc Zero, pe care a co-fondat-o, se ocupă predominat de evenimentele și activitățile legate de aria artei cinematografice și de coordonarea activităților dedicate profesorilor.

oana@bloczero.ro

ANDREEA MARCU

Coordonator de proiecte

A studiat jurnalism și studii culturale, iar de 6 ani se implică în diverse feluri în proiecte culturale sau educaționale în care crede: ca manager, producător, fundraiser sau PR. Fană Film, Feminism și Futurism. La Bloc Zero coordonează proiectele la intersecția dintre cultură și mediu.

andreea@bloczero.ro

RAMONA FERENCZ-FLATZ

Coordonator proiecte/ administrativ

A cochetat cu actoria, a studiat filozofie și greaca veche și stăpânește tainele excelului. Colaborează de zece ani, în cadrul unor ONG-uri, la implementarea proiectelor culturale și de cercetare. În cadrul Asociației Bloc Zero se ocupă de coordonarea de proiecte, atât în plan creativ cât și administrativ.

ramona@bloczero.ro

Mihaela Gheață

PR

A studiat jurnalism, a lucrat în presa online timp de 5 ani ca editor și într-o agenție de publicitate ca Social Media Executive, iar de 5 ani este freelancer în comunicare. În acest timp a colaborat ca Social Media Specialist pe proiecte precum Divan Film Festival, Dracula Film Festival, Shakespeare și și-a dezvoltat abilitățile de PR prin Festivalul SoNoRo, proiectul Crescut pe Muzică și din 2020 și cu Asociația Bloc Zero.

comunicare@bloczero.ro

Finanțatori și parteneri

Hai să vorbim!

Întrebări despre achiziționarea benzilor desenate

Scrie-ne la adresa comenzi@bloczero.ro

Copiază adresa
Hai să vorbim!

Sunt profesor interesat de...

Scrie-ne la adresa oana@bloczero.ro

Copiază adresa
Hai să vorbim!

Sunt elev interesat de film...

Scrie-ne la adresa ramona@bloczero.ro

Copiază adresa
Hai să vorbim!

Întrebări despre program?

Scrie-ne la adresa office@bloczero.ro

Copiază adresa
Hai să vorbim!

Vrei să devii partener?

Scrie-ne la adresa comunicare@bloczero.ro

Copiază adresa